Skip to content Skip to main navigation Skip to footer

Autor: f7ZiBfOcEF

Stabilire reședință

ÎNSCRIEREA ÎN ACTUL DE IDENTITATE A MENŢIUNII PRIVIND STABILIREA REŞEDINŢEI

DOCUMENTE NECESARE:

                                                                                                        ÎNAPOI

–   cererea pentru înscrierea în actul de identitate a menţiunii privind stabilirea reşedinţei, (foaie format A4, faţă-verso, timp mediu de completare 3 minute);

–        actul de identitate al solicitantului;

–        documentul cu care se face dovada adresei de reşedinţăoriginal;

–        actul de identitate al găzduitorului;

–        declaraţia scrisă a găzduitorului, aceasta se consemnează pe cererea pentru eliberarea actului de identitate, în prezenţa lucrătorului de evidenţă a persoanelor.

–        În situaţia în care găzduitorul nu se poate prezenta, la serviciul de evidenţă a persoanelor, declaraţia de primire în spaţiu poate fi dată în fața poliţistului de siguranţă publică, a notarului public ori a funcţionarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României.

    –  chitanţa  reprezentând taxa specială, în cuantum de 10 lei.

       Chitanța de mai sus se plătește la ghişeul Serviciului „Taxe şi Impozite” din cadrul Primăriei Oraşului Huedin, SAU online-(click aici) prin card bancar;

ELIBERAREA CĂRŢII DE IDENTITATE LA DOBÂNDIREA CETĂŢENIEI ROMÂNE

DOCUMENTE NECESARE:

–                   cererea pentru eliberarea actului de identitate, (una foaie, format A4, faţă-verso, timp mediu de completare: 3 minute);

–        certificatul de cetăţenie română eliberat potrivit legii, original; în cazul minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani, dovada cetăţeniei române se face cu certificatul de cetăţenie română sau, după caz, cu certificatul de naştere românesc al minorului, însoţit de certificatul de cetăţenie al unuia dintre părinţi;

–        certificatele de stare civilă româneşti ale solicitantului, de naştere şi, după caz, de căsătorie/ dovadă divorț, precum şi certificatele de naștere ale copiilor săi cu vârsta mai mică de 14 ani, care dobândesc cetăţenia română împreună cu părinţii, originale;

–        certificatul/hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/irevocabilă, după caz, original; în cazul în care cetăţeanul nu poate prezenta certificatul/hotărârea judecătorească de divorţ, dovada statutului civil şi, după caz, a numelui se poate face cu certificatul de naştere sau de căsătorie cu menţiuni pe care solicitantul le are la data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate; în cazul modificărilor intervenite în străinătate cu privire la datele de stare civilă, solicitantul actului de identitate prezintă certificatul de naştere sau de căsătorie cu menţiunile aplicate care să dovedească statutul civil şi numele pe care solicitantul le are la data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate;

–        documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original;

–        declaraţia scrisă a găzduitorului, (în cazul când persoana găzduitorului este alta decât titularul cererii),aceasta se consemnează pe cererea pentru eliberarea actului de identitate, în prezenţa lucrătorului de evidenţă a persoanelor;

În situaţia în care găzduitorul ori reprezentantul legal/persoana împuternicită nu se poate prezenta la momentul depunerii cererii, împreună cu solicitantul, declaraţia de primire în spaţiu poate fi dată cu cel mult 90 de zile înainte de data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate la notarul public din ţară ori în faţa poliţistului din structurile teritoriale ale Poliţiei Române şi, cu cel mult 6 luni înainte de această dată, la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din străinătate ori la autorităţile străine competente. În acest ultim caz, declaraţia de primire în spaţiu va fi prezentată tradusă şi legalizată potrivit normelor legale în vigoare; Declaraţia găzduitorului,  se prezintă de solicitant odată cu depunerea documentelor pentru eliberarea cărţii de identitate simple/cărţii electronice de identitate;

–        un document cu fotografie, cu care solicitantul poate face dovada identităţii, respectiv: paşaport, permis de conducere sau act de identitate străin, original;

  –  chitanţele:1. reprezentând contravaloarea cărţii de identitate, în cuantum de 7 lei;

              2. reprezentând taxa specială, în cuantum de 14 lei.

Chitanţele de mai sus se plătesc la ghişeul Serviciului „Taxe şi Impozite” din cadrul Primăriei Oraşului Huedin, SAU online-(click aici) prin card bancar;

        La eliberarea actului de identitate, persoana în cauză va preda documentul care atestă dreptul de şedere/ rezidenţă pe teritoriul României, eliberat de Inspectoratul General  pentru Imigrări/structurile subordonate, original.

ELIBERAREA ACTULUI DE IDENTITATE LA SCHIMBAREA DOMICILIULUI DIN STRĂINĂTATE ÎN ROMÂNIA

DOCUMENTE NECESARE:

– cererea pentru eliberarea actului de identitate, (una foaie, format A4, faţă-verso, timp mediu de  completare : 3 minute);

– actul de identitate, dacă este cazul;

– certificatul de naştere, original;

– certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supravieţuitor, original;

– certificatul/hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/irevocabilă, după caz, original; dacă cetăţeanul nu poate prezenta certificatul/hotărârea judecătorească de divorţ, dovada statutului civil şi, după caz, a numelui se poate face cu certificatul de naştere sau de căsătorie cu menţiuni pe care solicitantul le are la data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate; în cazul modificărilor intervenite în străinătate cu privire la datele de stare civilă, solicitantul actului de identitate prezintă certificatul de naştere sau de căsătorie cu menţiunile aplicate care să dovedească statutul civil şi numele pe care solicitantul le are la data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate;

– documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă,  original;

– declaraţia scrisă a găzduitorului, (în cazul când persoana găzduitorului este alta decât titularul cererii),aceasta se consemnează pe cererea pentru eliberarea actului de identitate, în prezenţa lucrătorului de evidenţă a persoanelor;

În situaţia în care găzduitorul ori reprezentantul legal/persoana împuternicită nu se poate prezenta la momentul depunerii cererii, împreună cu solicitantul, declaraţia de primire în spaţiu poate fi dată cu cel mult 90 de zile înainte de data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate la notarul public din ţară ori în faţa poliţistului din structurile teritoriale ale Poliţiei Române şi, cu cel mult 6 luni înainte de această dată, la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din străinătate ori la autorităţile străine competente. În acest ultim caz, declaraţia de primire în spaţiu va fi prezentată tradusă şi legalizată potrivit normelor legale în vigoare; Declaraţia găzduitorului,  se prezintă de solicitant odată cu depunerea documentelor pentru eliberarea cărţii de identitate simple/cărţii electronice de identitate;

– chitanţele:1. reprezentând contravaloarea cărţii de identitate, în cuantum de 7 lei;

            2. reprezentând taxa specială, în cuantum de 14 lei;

     Chitanţele de mai sus se plătesc la ghişeul Serviciului „Taxe şi Impozite” din cadrul Primăriei 

    Oraşului Huedin, sau online-(click aici) prin card bancar.

ELIBERAREA CĂRŢII DE IDENTITATE PROVIZORII

DOCUMENTE NECESARE:

                                                                                                                                                                

–    cererea pentru eliberarea actului de identitate, (una foaie, format A4, faţă-verso, timp mediu de completare: 3 minute);

–    2 fotografii mărimea 3×4 cm cu bandă albă de 7 mm. la bază;

–    documentele pe care solicitantul le poate prezenta, din categoria celor cu care, potrivit legii, se poate face dovada numelui de   familie şi a prenumelui, a datei de naştere, a stării civile, a cetăţeniei române, a adresei de domiciliu și a adresei de reşedinţă, original;

        –   chitanţele:1. reprezentând contravaloarea cărţii de identitate provizorii, în cuantum de 1 leu;

                            2. reprezentând taxa specială, în cuantum de 14 lei;

        –     chitanţele de mai sus se plătesc la ghişeul Serviciului „Taxe şi Impozite” din cadrul Primăriei Oraşului Huedin, sau  online- (click aici) prin card bancar.

        Cartea de identitate provizorie se eliberează atunci când persoana fizică nu posedă toate documentele necesare pentru eliberarea cărţii de identitate şi în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România.

ELIBERAREA CĂRŢII DE IDENTITATE PROVIZORII CETĂŢENILOR ROMÂNI CU DOMICILIUL ÎN STRĂINĂTATE, CARE LOCUIESC TEMPORAR ÎN ROMÂNIA

DOCUMENTE NECESARE:

–        cererea pentru eliberarea actului de identitate cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate şi reşedinţa în România, (una foaie, format A4, faţă-verso, timp mediu de completare: 3 minute);

–        paşaportul, aflat în termen de valabilitate, cu menţionarea ţării de domiciliu, în original;

–        certificatul de naştere şi/sau de căsătorie, eliberate/eliberat de oficiile de stare civilă române, originale;

–         certificatul/hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/irevocabilă, după caz, în original; dacă cetăţeanul nu poate prezenta certificatul/hotărârea judecătorească de divorţ, dovada statutului civil şi, după caz, a numelui se poate face cu certificatul de naştere sau de căsătorie cu menţiuni pe care solicitantul le are la data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate; în cazul modificărilor intervenite în străinătate cu privire la datele de stare civilă, solicitantul actului de identitate prezintă certificatul de naştere sau de căsătorie cu menţiunile aplicate care să dovedească statutul civil şi numele pe care solicitantul le are la data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate;

–        dovada adresei de reşedinţă din România;

–        2 fotografii mărimea 3×4 cm cu bandă albă de 7 mm. la bază;    

–        chitanţele: 1.reprezentând contravaloarea cărţii de identitate provizorii, în cuantum de leu;

                  2. reprezentând taxa specială, în cuantum de14 lei;                  

     Chitanţele de mai sus se plătesc la ghişeul Serviciului „Taxe şi Impozite” din cadrul Primăriei 

    Oraşului Huedin, sau online-(click aici) prin card bancar.

Tranducere
error: Content is protected !!